antreprenoriat-socialTimp de 8 săptămâni, la Stockholm, în Suedia, se va desfășura un program de instruire în cadrul Forumului pentru Antreprenoriat Social, unde sunt invitați tineri antreprenori, care contribuie la crearea unui impact pozitiv asupra mediul înconjurător și vieții sociale.

Social Entrepreneurship Forum (SE Forum) este o organizație non-profit, care are scopul de a promova antreprenoriatul social.

SE Outreach Accelerator este un program din cadrul SE Forum, susținut de către Agenția Suedeză pentru Dezvoltare Internațională, care te va ajuta să-ți dezvolți abilitățile și care va avea loc în perioada 13 aprilie – 5 iunie, 2015, la Stockholm.

#Ce va include programul: o serie de seminare, ateliere, discuții în grupuri dar și individual.
# Temele abordate: crearea unui model de afacere, plănuirea unei afaceri, dezvoltarea parteneriatelor, abilități de lider, măsurarea impactului social.

Ești eligibil să participi, dacă:

# ai un proiect în dezvoltare, care vizează probleme sociale sau de mediu
# ești pasionat de tema propusă
# ești disponibil pentru durata celor 8 săptămâni de training
# cunoști limba engleză
# ești deschis să împărtășești experiența ta cu ceilalți participanți

Programul este deschis pentru oamenii de toate vârstele și naționalitățile.

Costuri

Participarea la program nu include nici o taxă, iar cazarea, mesele, asigurarea, viza și biletul de călătorie, vor fi achitate de către organizatori.

Pentru a aplica, ai nevoie de:

Formular de aplicare
# CV
# Două scrisori de recomandare

Toate acestea vor fi trimise la adresa de email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până pe 2 noiembrie, 2014 .

Detalii puteți afla, accesând site-ul oficial sau pagina Mladiinfo.

Sursa: diez. md