AGENDA LOCALĂ

 Agenda Locală - este un focar de informaţii utile antreprenorilor şi conţine informaţii de referinţe pentru cei ce vreau să-şi deschidă şi dezvolte propria afacere in raioanele republicii, inclusiv în regiunea Transnistreană. Fiecare Agendă Locală concentrează informaţiile referitoare la organele şi instituţiile de resort în afaceri din regiunea aleasă, astfel, fiind un adevărat sistem de „ghişeu unic" online, în care pot fi găsite informaţii referitoare la raionul dorit, iar prin apăsarea butonului „Compară Raioanele" pot fi obţinute îndată informaţii referitoare la mai multe raioane.

Agendele Locale au fost elaborate de către Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului IMM (ODIMM), în colaborare cu Capital Consulting Company (Transnistria), cu asistenţa Uniunii Europene în cadrul proiectului „Susţinerea Măsurilor de Promovare a Încrederii", cu participarea activă a specialiştilor IMM din secţiile economice ale Consiliilor raioane.