GermaniaManagerii întreprinderilor autohtone sunt invitaţi să aplice la programul de colaborare comercial-economică şi sporire a calificării managerilor Moldova - Germania, până la data de 31 octombrie 2014.

 

Programul de perfecționare a managerilor din Republica Moldova prevede stagii de practică, orientate spre vizitarea întreprinderilor, care vor fi însoţite de seminare specializate şi traininguri practice în Republica Federală Germania.

 

Stagiul durează patru săptămâni în Germania fiind structurat în trei domenii:

- Traininguri în domeniul managementului, ce au drept scop dezvoltarea competenţelor și sporirea abilităților individuale de organizare și management;

- Vizite colective de instruire la întreprinderile locale din Germania – discuţiile ce au loc la întreprinderi contribuie la cunoaşterea unor exemple de bune practici din Germania;

- Vizite individuale de afaceri – accesul la piaţa germană este facilitat prin contacte directe cu antreprenorii locali.

De asemenea, participanţii beneficiază de un program de traininguri de 64 ore, organizat cu scopul pregătirii către stagiu şi desfăşurat înainte de plecarea în Germania.

 

La program pot aplica managerii din top și middle management din orice domeniul al economiei naționale.

 

Cheltuielile de instruire și cazare a tuturor participanților pe întreaga durata a stagiului vor fi acoperite de Ministerul Economiei şi Energiei al Republicii Federale Germania. Începând cu anul 2015, costurile de participare vor fi acoperite din sursele Ministerului Economiei al Republicii Moldova. În acest sens, Ministerul Economiei a confirmat disponibilitatea de a susţine financiar programul de instruire până la 31 decembrie 2017. Astfel, Moldova devine printre puţinele state care oferă pregătire gratuită pentru stagiul care va avea loc în Germania.

 

Formularele pot fi completate până pe 31 octombrie 2014, iar interviul de selectare va avea loc în perioada 25-27 noiembrie 2014.

 

Programul este coordonat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Programul se desfăşoară în baza Memorandumului de colaborare, semnat în 2008 între Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiilor din Germania.

 

Programul este coordonat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova. Programul se desfăşoară în baza Memorandumului de colaborare, semnat în 2008 între Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Ministerul Federal al Economiei şi Tehnologiilor din Germania.

 

Pentru mai  multe informaţii despre program, dar şi pentru a descărca formularele de aplicare, accesaţi http://training-center.md/ro/proiecte-internationale/md-de. De asemenea, îi puteţi contacta la numărul de telefon (022) 23-32-86 sau la adresa de e-mail:Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., persoana de contact Victoria Cotici.