12 Beneficiari ai Programului “PARE 1+1” au încheiat contracte de finanţare nerambursabilă
La 3 iunie curent la sediul ODIMM 12 Beneficiari ai Programului “PARE 1+1” au semnat contracte de finanţare nerambursabilă, care vizează investiţii totale în economie de cca 9 mil. lei, inclusiv 2,4 mil. lei constituie suma grantului acordat din cadrul Programului.
Este important de evidenţiat că lucrătorii migranţi sunt interesaţi să investească în diverse ramuri ale economii naţionale. Printre domeniile de activitate se enumeră agricultura (sere, livadă de cireşe, pruni, caise), producerea uleiului de floarea soarelui, producerea elementelor de beton, brutărie, prestarea serviciilor (de transport, întreţinerea şi reparaţia automobilelor).
Până acum, de la începutul anului 2014, au fost semnate 69 de contracte nerambursabile cu migranţi sau rudele acestora. Cumulativ, pe parcursul derulării Programului, a fost susţinută dezvoltarea a 382 întreprinderi şi au fost instruite peste 1000 persoane, lucrători migranţi moldoveni şi rudele acestora.
Menţionăm că ODIMM continuă implementarea Programului. Înregistrarea este deschisă şi poate fi efectuată on-line pe pagina electronică pare.odimm.md sau la sediul ODIMM.
Pentru alte detalii, puteţi accesa pagina www.odimm.md.
ODIMM invită toţi doritorii de a iniţia sau dezvolta afaceri pentru a acumula cunoştinţe în domeniul antreprenorial şi a beneficia de susţinere financiară nerambursabilă.
ÎMPREUNĂ CREĂM VIITORUL ACASĂ!