geaÎn primul semestru al anului 2017 circa 660 de antreprenori au participat la seminarele de instruire prin Programul Gestionarea Eficientă a Afacerii (GEA), gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). În acest an au fost organizate 23 cursuri în 15 localități din Republica Moldova. Jumătate din cursuri au avut loc în sudul țării, iar restul în regiunile de centru și nord. 
 
Participanții la Program au beneficiat de o gamă largă de module, stabilită în urma unui sondaj. Circa 75% din cei chestionați au optat pentru  modulele de Contabilitate pe domenii de afaceri, Inițierea în planificarea afacerii, Tehnici de vânzare.
 
Rezultatele sondajului arată faptul că antreprenorii au nevoie de consultanță în afaceri la toate etapele ciclului de viață a unei întreprinderi. Astfel,circa 30% din beneficiarii care au asistat la seminarele de instruire GEA sunt antreprenori care au afaceri de 5-10 ani de activitate pe piață, iar 19% din antreprenori gestionează afaceri cu o durată de 3-5 ani.
 
Cei mai mulți beneficiari ai instruirilor își desfășoară activitatea de întreprinzători în domeniile agricultură, construcții, comerțul cu ridicata și amănuntul. Jumătate dintre aceștia administrează Gospodării Țărănești, circa 17% au la activ Societăți cu Răspundere Limitată, iar 12% coordonează Întreprinderi Individuale. 
 
Menționăm că 80% din totalul persoanelor instruite prin Programul GEA au urmat  și alte cursuri de instruire în domeniu, ceea ce indică că antreprenorii sunt într-un proces continuu de studiere și dezvoltare a competențelor în domeniul gestiunii  afacerii.
 
Din numărul total de persoane instruite 52% sunt femei, iar vârsta medie a participanților este de 41 de ani.
 
Gestiunea Eficientă a Afacerii (GEA) este un program național de instruire continuă, destinat antreprenorilor de orice vârstă din Republica Moldova ce practică activităţi economice sub orice formă de organizare juridică, care doresc să-şi sporească abilităţile în domeniul antreprenorial pentru asigurarea gestionării eficiente a afacerii. Scopul programului este sporirea nivelului de cunoştinţe a agenţilor economici pentru desfăşurarea unei activităţi economice eficiente.