Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a organizat astăzi, 29 ianuarie, în cadrul expoziției „Fabricat în Moldova”, Atelierul de lucru cu genericul „Conectarea afacerilor: instrumente și beneficii”.
Evenimentul a reunit  peste 80 de ÎMM-uri, instituții publice și prestatori de servicii pentru a pune în discuție instrumentele de susținere a ÎMM-urilor cu potențial de creștere la nivel național și internațional.

În deschiderea atelierului, Iulia Costin, Director general ODIMM, a subliniat importanța acestor dezbateri pentru reprezentanții businessului mic și mijlociu în scopul accederii pe piețele externe și stabilirii de parteneriate.

„Una din prioritățile ODIMM este facilitarea cooperării întreprinderilor autohtone cu companiile internaționale și rețelele de magazine prezente pe piața locală. În acest sens, ne-am propus să informăm întreprinderile mici și mijlocii despre instrumentele de suport, pașii care trebuie parcurși pentru a ajunge la export. Am invitat la aceeași masă actori relevanți pentru a creiona împreună aceste etape. Totodată, instrumentele de suport din gestiunea ODIMM pot ajuta ÎMM să-și atingă obiectivele propuse”.

Iuliana Drăgălin, secretar de stat al Ministerului Economiei și Infrastructurii a reiterat susținerea statului pentru internaționalizarea ÎMM.

Promovarea exporturilor, substituirea importurilor și valorificarea pieței interne de către produsele autohtone ale ÎMM este un obiectiv al Guvernului, stipulat într-un șir de politici și strategii. Concomitent, Ministerul Economiei și Infrastructurii monitorizează constant evoluția economiei și a sectorului IMM. Suntem în plin proces de finalizare a unui nou Program pilot de susținere a afacerilor cu potențial de creștere înalt și internaționalizarea acestora care urmează să fie lansat și implementat în anul curent.  

Andrei Crigan, Partener la Gateway&Partners a scos în evidență înstrumente și metode de conectare a afacerilor.

„Pentru a crește șansele de reușită ale companiilor pe piețele externe, acestea ar trebui să parcurgă trei pași: participarea la târguri și expoziții internaționale, misiuni economice și organizarea întâlnirilor individuale cu potențialii clienți. Înainte de accesa o piață, ÎMM ar trebui să studieze atent specificul  acesteia”.   

Oxana Paladiciuc, senior expert Enterprise Europe Network, a menționat importanța rețelei EEN.  ”Antreprenorii cu potențial și ambiții de a crește și orientați spre internaționalizare pot beneficia de suport informațional, organizarea misiunilor și a evenimentelor tematice, necesare pentru crearea parteneriatelor”.

La eveniment au fost prezenți Vladislav Cotici, director general al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor și Inga Varvariuc, vicedirector al Institutului Național de Standardizare care au descris importanța, pașii  și avantajele certificării și standardizării pentru dezvoltarea companiilor autohtone și creșterea acestora pe piețele internaționale. 

Totodată, atelierul a scos în evidență aspecte practice și istorii reale ale ÎMM-urilor care au reușit să cucerească piața locală și externă.

Evenimentul s-a încheiat cu sfaturi și exemple utile pentru întreprinderile ce doresc să coopereze cu rețele de magazine și cu un dialog productiv dintre reprezentanții Metro Cash&Carry și ÎMM.

Atelierul de lucru a fost organizat de ODIMM, în calitate de membru al rețelei Enterprise Europe Network.