Delegația UE, Ministerul Economiei și ODA au analizat realizările în cadrul acțiunilor de acordare a suportului IMM-urilor din regiunile rurale
Comitetul Director al Proiectului de Asistență Tehnică „Sprijin pentru IMM-uri în regiunile rurale”, finanțat de către UE, care sprijină Ministerul Economei și Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA) pentru a susține întreprinderile mici și mijlocii din mediul rural, a evaluat progresele înregistrate în perioada a patra de raportare.
Membrii Comitetului Director al proiectului „Sprijin pentru IMM-uri în regiunile rurale”, prezidat de ministrul Sergiu Gaibu, au analizat în cadrul unei ședințe progresul și rezultatele obținute de proiect în perioada de implementare martie - august 2022.
Printre activitățile finalizate cu succes s-au raportat: a) sprijin pentru Ministerul Educației/ODA pentru dezvoltarea noului „Program de Turism Rural pentru IMM-uri”, b) sprijin pentru Ministerul Economiei pentru elaborarea formulărilor de politici privind asigurarea unui mediu de afaceri mai favorabil pentru IMM-uri prin promovarea legislației referitoare la eliminarea poverii administrative pentru funcționarea micro-întreprinderilor și promovarea modificărilor la Legea comerțului intern care protejează micii producători de practicile comerciale neloiale, c) sprijinirea Sistemului Informațional de Management al Fondului de Garantare pentru ODA (GF-MIS) pentru a deveni operațional și funcțional și pentru aplicarea noului „produs de garanții de portofoliu” IMM-urilor, d) sprijinirea Ministerului Economiei pentru elaborarea noului „Program Național de Promovare a Antreprenoriatului și Creșterea Competitivității 2022-2026, e) sprijinirea ODA în procesul de reformă (de la ODIMM la ODA) prin elaborarea noului „Regulament fundamental și a Cadrului intern de Funcționare”, f) Sprijin pentru ODA în revizuirea programului PARE 1+1 și extinderea cu schema de finanțare PARE 1+2.
"Suntem recunoscători pentru asistența și expertiza oferită de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Avem multe politici în vigoare pentru a spori suportul pentru întreprinderile mici și mijlocii din zonele rurale. Cu sprijinul UE, vom continua să depunem eforturile în identificarea soluțiilor optime pentru a depăși provocările și a oferi ajutor întreprinderilor mici, de familie, în special din mediul rural”, a declarat Sergiu Gaibu, Ministrul Economiei.
„Apreciem sprijinul oferit de proiect pentru consolidarea capacității instituționale al ODA, în special în procesul actual de reformă instituțională și așteptăm cu nerăbdare să continuăm cooperarea, cea mai mare așteptare a noastră fiind dotarea cu noi instrumente financiare inovatoare care să ofere oportunități de creștere IMM-urilor rurale.”, a declarat Dumitru Pintea, Director Interimar al Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA).
„Acest proiect este o parte importantă a Inițiativei EU4Business, care sprijină IMM-urile să se redreseze și să se dezvolte. Următoarea perioadă de implementare va fi de o importanță capitală pentru atingerea rezultatelor preconizate în proiect. Suntem încrezători că beneficiarii proiectului vor depune toate eforturile necesare pentru a valorifica cât mai bine asistența tehnică oferită”, a declarat Boris Filipov, Ofițer de Program EUD pentru Dezvoltare Economică și Oportunități de Piață în Republica Moldova.
Proiectul de Asistență Tehnică „Sprijin pentru IMM-uri în regiunile rurale”, face parte dintr-un program mai amplu al UE – „Dezvoltarea zonelor rurale din Republica Moldova”, cu un buget total de 60 milioane EUR. Proiectul de Asistență Tehnică a fost lansat în septembrie 2020, cu sprijinul Uniunii Europene și va derula până în iunie 2023. Următorul raport va avea loc în martie 2023. Comitetul Director al Proiectului include reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Finanțelor, ODA și Delegației Uniunii Europene.
Pentru mai multe informații despre proiect/eveniment/activitate, vă rugăm să îl contactați pe dl Panagiotis Patras, Lider de Echipă al proiectului „Sprijin pentru IMM-uri în regiunile rurale”, email: