big-v-lazar-fabricat-in-moldova-reprezinta-o-oportunitate-deosebita-pentru-antreprenori-de-a-si-promova-produsele-contribuind-la-sporirea-competitivitatii-lor„Expoziția națională Fabricat în Moldova, este printre cele mai importante evenimente de acest gen din țară. Ministerul Economiei încurajează agenții economici să participe în cadrul expoziției, inclusiv prin subsidiile acordate prin intermediul ODIMM ", a menționat Vicepremierul Valeriu Lazăr, în cadrul unei ședințe ce a avut loc la Ministerul Economiei.

 

În cadrul ședinței s-a discutat despre importanța participării ÎMM-urilor la expoziție și posibilitatea finanțării parțiale a costurilor de participare pentru acestea. Ședința a avut loc la 16 ianuarie, curent și a întrunit reprezentanți ai Ministerului Economiei, reprezentați ai ODIMM şi reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie (CCI), care este și organizatorul principal al expoziției.

 

Cea de-a XIII-a ediție a expoziției naționale Fabricat în Moldova va avea loc în perioada 29 ianuarie – 2 februarie, curent, în incinta „Moldexpo".


Evenimentul se va desfășura sub patronajul Guvernului Republicii Moldova și va reuni peste 300 de agenți economici din diferite ramuri ale economiei naționale. La expoziție vor fi prezenți înalți reprezentanți ai statului, deputați, oameni de afaceri atât din țară cât și din străinătate, reprezentanți ai corpurilor diplomatice aflate în Republica Moldova, delegații ale camerelor de comerț și industrie din alte țări etc.

 

Expoziția se va desfășura în următorul format - partea expozițională în care vor fi expuse și comercializate produsele și serviciile agenților economici autohtoni. Partea programului de afaceri va avea ca temă centrală sporirea competitivității, în cadrul căruia va fi prezentată Foia de parcurs pentru sporirea competitivității, Strategia inovațională. Totodată, vor avea loc sesiuni de informări pentru oamenii de afaceri cu privire la stimulentele introduse recent de care pot beneficia pentru a-și dezvolta și promova afacerile, vor fi organizate seminarii, prezentări de programe de finanțare și oportunități investiționale.

 

Tot în cadrul expoziției se va desfășura concursul „Cele mai bune produse Moldovenești" și vor fi decernate distincțiile pentru concursul „Marca comercială a anului 2013".

 

Pentru a înregistra compania dumneavoastră la expoziția „Fabricat în Moldova", vizitați pagina CCI: www.chamber.md.

 

Pentru a afla mi multe informaţii despre Programul de Subvenţionarea a Expoziţiilor, vă rugăm să accesaţi aici.

 

sursa: http://mec.gov.md