Beneficiarele Programului PARE 1+1 au marcat Ziua Internaţională a Femeii, în cadrul atelierului de lucru „Împreună creştem BUSINESS la puterea FEMININ!”
Cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, ODIMM, în cadrul Programului PARE 1+1, a organizat Atelierul de lucru „Împreună Creştem Business la PUTEREA FEMININ!", la care au participat 35 femei de afaceri, beneficiare ale Programului PARE 1+1. Evenimentul a fost unul interactiv, pe parcursul căruia au fost prezentate idei, oportunităţi şi tendinţe din perspectiva unică a femeilor din mediul de afaceri.
În cuvântul de salut, Dna Iulia Iabanji, directorul general ODIMM, a ţinut să felicite femeile de afaceri şi a menţionat că în Republica Moldova, din păcate, numărul femeilor antreprenoare este mai mic decât cel al bărbaţilor, totodată cele care activează sunt un exemplu demn de urmat.
„Bărbaţii sunt mai curajoşi şi sunt mereu gata să rişte, ceea ce este esenţial în afaceri. În schimb antreprenoriatul feminin se caracterizează prin stabilitate. Femeia antreprenor mereu este preocupată de colectiv, de crearea unor condiţii sociale mai bune şi organizarea unor evenimente de promovare ", a afirmat dna Iulia Iabanji.
În cadrul atelierului de lucru, a avut loc un seminar cu tematica „Secretul vânzărilor eficiente", prezentat de dna Natalia Gudima, fondatoarea și directoarea generală a două companii, una din domeniul construcțiilor – S.R.L. Prof System, iar cealaltă în consultanță de afaceri - S.R.L. Tehnologia Succesului. Prezentarea a avut la bază analiza şi înţelegerea comportamentului uman şi a unor stări emoţionale precum fericirea, interesul, plictiseala sau furia. Cunoaşterea şi identificarea acestor stări la oamenii din jur poate soluţiona o serie de probleme organizaţionale, inclusiv selecţia personalului în cadrul întreprinderii, motivarea acestuia, dar şi abordarea corectă a clienţilor.
Ulterior, tânăra antreprenoare Mădălina Creţu, în vârstă de 13 ani, a făcut o scurtă prezentare a lucrărilor sale şi a demonstrat că jocul şi creativitatea dau naştere unor lucrări de excepţie. În acelaşi timp, mama Mădălinei a vorbit despre metodele de promovare a spiritului antreprenorial în rândul copiilor şi a îndemnat toate mamele să îşi susţină copii în procesul de explorare şi identificare a propriilor capacităţi. "Deşi este greu, spuneţi DA! copiilor. Când va roagă să le daţi o cutie goală, nu întrebaţi pentru ce? Spuneţi un simplu DA!", a afirmat Dna Veronica Creţu.
Evenimentul a continuat cu o surpriză culinară pregătită de organizatori, în parteneriat cu beneficiari ai Programului PARE 1+1. Într-o atmosferă de sărbătoare primăvăratică, accentuată de multitudinea de culori a lalelor oferite de dl Victor Frînea, doamnele au avut ocazia să savureze melci, crescuţi la ferma dlui Vilen Cebotari şi să deguste vinul de la Purcari.
Menţionăm că evenimentul a fost dedicat femeilor de afaceri, beneficiare ale Programului PARE 1+1. În perioada anilor 2010-2013, ODIMM a încheiat cumulativ contracte de finanţare nerambursabilă cu 313 de întreprinderi create şi dezvoltate din sursele financiare ale lucrătorilor migranţi, dintre care 27 % sunt înfiinţate sau administrate de femei.
ÎMPREUNĂ CREĂM VIITORUL ACASĂ!
Partenerii evenimentului :