De 12 ani susținem antreprenorii din Republica Moldova
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), la cei 12 ani de activitate și-a prezentat realizările în cadrul unui briefing de presă.
Pe parcursul a patru zile au fost deschise ușile pentru cei interesați să cunoască programele și proiectele ODIMM.
Iulia Costin, secretar general de stat, Ministerul Economiei și Infrastructurii, care a stat la baza creării instituției, a felicitat echipa ODIMM. “ODIMM demonstrează o colaborare eficientă cu Guvernul Republicii Moldova și Ministerul Economiei și Infrastructurii în implementarea instrumentelor de suport pentru IMM-uri. ODIMM este liantul între instituțiile guvernamentale și antreprenori, facilitând dialogul public-privat.
Dezvoltarea sectorului IMM reprezintă una dintre prioritățile de bază în creșterea economică a țării, fiind inclusă în cele mai relevante documente strategice de politici. În Strategia Naţională de Dezvoltare „Moldova 2020” una dintre cele șapte priorități de dezvoltare se referă direct la ameliorarea climatului de afaceri prin stimularea deschiderii afacerilor noi și simplificarea procedurii de înregistrare a unei afaceri; optimizarea cadrului de politici; diversificarea instrumentelor de suport; sporirea ponderii forței de muncă încadrate în acest sector”, a menționat Iulia Costin.
Petru Gurgurov, director general interimar ODIMM, a specificat că instituția va menține parcursul realizărilor și în continuare va oferi pregătirea antreprenoriala, resurse financiare nerambursabile, mentorat, monitorizare post-finanțare, va organiza întâlniri cu profesioniști pentru schimb de experiență pentru potențialii antreprenori. “Zilele ușilor deschise a adus la ODIMM peste 600 de persoane care au beneficiat de consultanță”.Totodată a anunțat și lansarea oficiala a site-ului odimm.md reactualizat și modernizat cu suportul Băncii Mondiale.
Peste 120 de mii de persoane, de pe întreg teritoriul țării sau care muncesc peste hotare, au beneficiat de programele şi proiectele ODIMM - atât pe plan național, cât și internațional. Peste 30 de mii de persoane au fost instruite și peste 60 de mii au fost ghidați în afaceri. Au fost oferite peste 400 de milioane de lei sub formă de granturi, pentru dezvoltarea sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
Prin intermediul Fondului de Garantare a Creditelor a fost alocați circa 104 milioane mln lei sub formă de garanții financiare.
Programele și Proiectele ODIMM au generat peste 1 miliard de lei investiții cumulative în economie și au asigurat peste 6000 de locuri de muncă.
În rezultat, mai bine de 3000 de companii deja au primit suport financiar din partea ODIMM, iar procesul continuă.
De 12 ani, ODIMM propune oportunități credibile pentru inițierea și dezvoltarea afacerilor, învață antreprenorii cum să-și gestioneze corect și profitabil, businessul mic și mijlociu.