ener2i: Conferinţa Experților în Eficiență Energetică și Surse Regenerabile de Energie din Republica Moldova
Astăzi, 4 aprilie 2014, a avut loc Conferinţa Experților în Eficiență Energetică și Surse Regenerabile de Energie din Republica Moldova, organizată de Agenția pentru Inovare și Transfer Tehnologic (AITT) în parteneriat cu Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Scopul evenimentului a fost de realiza o analiză a sectorului național de energie și capacitățile de inovare ale acestuia şi de a pune în discuţie perspectivele de dezvoltare şi cooperare. Evenimentul face parte din seria de workshop-uri regionale pentru țările Programului European de Vecinătate din cadrul proiectului Energy to Innovation - Reinforcing cooperation with ENP countries on bridging the gap between energy research and energy innovation, implementat cu susținerea Uniunii Europene prin Programul Cadru 7.
Conferinţa a fost deschisă de către dl Roman CHIRCA, Director AITT care a salutat prezenţa experţilor şi partenerilor proiectului ener2i, totodată menţionând importanţa cercetării şi inovării în domeniul energiei regenerabile, dar şi a schimbului de experienţă şi a colaborării internaţionale. Cuvânt de salut a adresat şi oaspetele din Ungaria dl Bella Kardon, Şeful Departamentului pentru Științe Politice, Ministerul de Resurse Umane.
În continuarea manifestării ştiinţifice au fost prezentate o serie de comunicări care au abordat situaţia actuală a resurselor regenerabile în domeniul energetic în Republica Moldova, mecanisme de valorificare a rezultatelor cercetărilor, dar şi oportunităţile de finanţare şi implementare a proiectelor de eficienţă energetică la întreprinderile din Republica Moldova prin intermediul Liniei de Finanţare pentru Eficienţă Energetică în Moldova (MoSEFF).
Proiectul ener2i a fost lansat în octombrie 2013. Scopul ener2i este de a accelera performanţele inovatoare, prin îmbunătățirea transferului de cunoștințe și sprijinul inovării în domeniul energiei regenerabile și a eficienței energetice. ener2i este un program vast de cooperare transnațională ce stimulează legătura dintre cercetare și inovare în țările PE Armenia, Belarus, Georgia şi Moldova, şi crearea unei cooperări durabile între actorii implicaţi în cercetare şi inovare din ţările UE și PEV. Mai multe informaţii despre proiect accesaţi aici.