Forumul de afaceri moldo-polonez se va desfasura luni la Chisinau
30.11.2012, Chișinău - Un forum de afaceri moldo-polonez va fi organizat la Chişinău în cadrul vizitei preşedintelui Poloniei, Bronislaw Komorowski, în Republica Moldova. Deschiderea Forumului va avea loc luni, 3 decembrie, la ora 11:30, la hotelul Codru, cu discursuri ale preşedintelui Poloniei, Bronislaw Komorowski, şi al Republicii Moldova, Nicolae Timofti.
Evenimentul, organizat de Ministerul Economiei şi Organizaţia de Atragere a Investiţiilor şi Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO), va fi moderat de Viceprim-ministrul, ministrul Economiei, Valeriu Lazăr, şi va cuprinde şi o componentă B2B, care presupune întâlniri bilaterale între întreprinderile moldoveneşti interesate şi cele 15 companii din Polonia, prezente la Forum. Acestea şi-au exprimat interesul pentru dezvoltarea unor parteneriate moldo-polone în domenii ca surse de energie regenerabilă, agricultură, transport (construcţia drumurilor şi podurilor, fabricarea transportului public – autobuze), construirea fabricilor şi centrelor comerciale şi industriale, izolarea termică, tâmplărie, industrie uşoară, etc.
Agenda Forumului mai include prezentări privind mediul de afaceri din Republica Moldova, oportunităţi şi proiecte investiţionale concrete în diverse sectoare, inclusiv cel energetic, etc.
Sursa: www.mec.gov.md