Impactul IAS la nivel regional a făcut ca modelul să fie preluat şi de altă localitate de pe malul Nistrului. Incubatorul de Afaceri din Ştefan Vodă a fost creat în aprilie 2012, după modelul celui din Soroca şi are ca scop să dezvolte comunitatea de afaceri din raion prin susţinerea business-ului mic şi mijlociu.

120 de noi locuri de muncă în primii doi ani de la deschidere. în această perioadă incubatorul a fost gazdă pentru 19 companii private, dintre care 6 în sfera de producere şi 11 în prestarea serviciilor. Două companii s-au dezvoltat şi azi îşi continuă activitatea independent, acoperindu-şi de sine-stătător toate cheltuielile. Pe toată durata proiectului companiile au beneficiat de training, consultanţă şi asistenţă pentru a-şi putea dezvolta afacerile.

Antreprenorii din Ştefan Vodă, deocamdată 13 companii selectate, vor beneficia de spaţiu pentru oficii şi de producere la preţ redus, dar şi de training, asistenţă şi consultanţă. Astfel, cu suportul acordat de proiectul norvegian Entranse to New Markets, un grup de antreprenori începători din Ştefan Vodă, rezidenţi ai incubatorului de afaceri din localitate, au fost în vizită la Incubatorul de Afaceri din Soroca (IAS).

Rezidenţii incubatorului din Ştefan Vodă au văzut pe viu cum arată un incubator de afaceri viabil şi cum colaborează şi se ajută între ei rezidenţii din Soroca. Directorii companiilor din IAS le-au povestit celor din Ştefan Vodă cum au început afacerea, ce dificultăţi au avut din start şi cum au învăţat să le depăşească. Unii soroceni au împărtăşit şi secretele producerii, de unde iau materia primă mai ieftin sau de unde au cumpărat utilajul.
Valeriu Ciobanu are 20 de ani şi este rezident al incubatorului din Ştefan Vodă. El a absolvit primul an de facultate la Chişinău. Studiază arhitectura. Recent, a deschis o afacere de prelucrare a sticlei. 

Un alt rezident, Leonid Ardeleanu, intenţionează să deschidă în Ştefan Vodă o firmă specializată în microeditare, care va pregăti materiale (broşuri, cărţi) pînă la varianta de tipar. Va face machetarea, paginarea, redactarea şi alte procedee necesare pînă la apariţia primului exemplar.

 

Ştefan Vodă este un oraş cu o populaţie de 5 ori mai mică şi cu o comunitate mai puţin implicată decît Soroca. Lucia Uşurelu, vicedirector al proiectului Entranse, consideră că proiectele de acest gen sunt necesare anume în raioanele unde economia este mai puţin dezvoltată.

 Incubatorul de Afaceri din Soroca a fost implementat de proiectul Entranse, fiind un instrument de creştere economică prin susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii. Entranse este un proiect implementat în Moldova de guvernul Norvegiei, în colaborare cu Ministerul Economiei al Republicii Moldova şi Organizaţia pentru Dezvoltarea întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM). Misiunea proiectului este să susţină creşterea economică, să contribuie la apariţia locurilor de muncă noi şi, prin aceasta, să contribuie la reducerea sărăciei. Pentru a atinge aceste obiective, Entranse susţine sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii.