ODIMM a lansat Programul „Femei în afaceri”
Totodată, Lilia Palii a subliniat că lansarea acestui program a fost posibilă datorită suportului partenerilor de dezvoltare, în special al Uniunii Europene, care susține de fiecare dată inițiativele care au ca scop dezvoltarea țării.
Viceminietrul Economiei, Vitalie Iurcu, prezent la eveniment, a menționat că acesta este un program important pentru Republica Moldova, deoarece oferă femeilor șanse de a-și pune în aplicare ideile, iar întreprinderile gestionate de femei, în cea mai mare parte, sunt prospere și durabile.
Potrivit lui Vitalie Iurcu, Guvernul susține orice inițiativă de implicare a femeilor în activitatea economică. Programul vine să contribuie la reducerea șomajului printre femei și la implicarea lor mai activă în dezvoltarea țării.
Iulia Iabanji, Director general ODIMM, a menționat că Programul este destinat femeilor care doresc să-și dezvolte afaceri în multiple domenii ale economiei. Se vor considera prioritare afacerile inovative și cu potențial de export, primordial din zonele rurale ale țării, unde femeile sunt marcate de anumite stereotipuri, iar oportunitățile de dezvoltare a businessului sunt mai reduse.
Potrivit Iuliei Iabanji, programul prevede acordarea de granturi, dar și a suportului antreprenorial în formă de instruiri, consultări, evaluări, etc. Acest lucru este indispensabil pentru a asigura o durabilitate investițiilor și pentru a spori calitatea companiilor create.
Programul „Femei în afaceri” a fost inițiat în conformitate cu Strategia Guvernului de Dezvoltare a Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii pentru anii 2012-2020 și a Planului de Acțiuni pentru implementarea strategiei pentru perioada 2015-2017, care prevede facilitarea accesului femeilor antreprenoare la resurse financiare, instruiri și resurse informaționale.
Programul a fost lansat pentru 3 ani și are drept scop acordarea de suport financiar și antreprenorial pentru peste 400 de femei, preponderent din zonele rurale ale țării. Bugetul programului constituie 51,5 milioane de lei.