ODIMM la 9 ani de la lansare
Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) a ajuns la cea de-a 9-a aniversare. În acest răstimp ODIMM a contribuit la crearea unui mediu de afaceri favorabil dezvoltării competitivității sectorului IMM din Republica Moldova, introducerii noilor metode și instrumente în business.
În calitatea sa de ambasador al antreprenoriatului la nivel național, pe parcursul activității sale, ODIMM a promovat și implementat o serie de programe naționale și internaționale de suport pentru IMM la diferite etape de dezvoltare, accent fiind pus pe tânăra generație și femeile din sectorul rural.
În 9 ani de activitate ODIMM poate constata o serie de realizări:
• A oferit peste 800 milioane de lei în formă de garanții financiare și granturi;
• A instruit circa 14 mii de persoane în domeniul afacerilor, din care 65 la sută sunt femei;
• A oferit consultanță antreprenorială și mentorat pentru peste 50 de mii de persoane;
• A creat și gestionează 9 incubatoare de afaceri în regiuni, care au facilitat crearea a 160 de companii noi.
Toate aceste activități, întreprinse de ODIMM au generat un impact semnificativ asupra activității antreprenoriale și economiei din Republica Moldova.
• Investițiile totale în economia țării ale companiilor beneficiare ale ODIMM au constituit peste 1, 7 mlrd lei;
• Au fost deschise mai mult de 5000 locuri de muncă, datorită suportului acordat IMM-urilor;
• Au revenit în țară mai mult de 700 moldoveni migranti și rudele acestora, care și-au început afacerile prin intermediul Programelor ODIMM.
În prezent ODIMM implementează mai multe Programe naționale și internaționale, precum:
• Programul de Atragere a Remitențelor în Economie PARE 1+1
• Programul Național de Abilitare Economic a Tinerilor (PNAED)
• Programul de subvenționare a participării agenților economici la expoziții și târguri naționale
• Programul „Gestiunea eficientă a afacerilor” ( GEA)
• Fondul de garantare a creditelor (FGC)
• Rețeaua incubatoarelor de afaceri din Moldova
• Platforma Națională a Femeilor din Moldova
• Programul de Servicii de consultanță (SES)
• Rețeaua europeană a antreprenorilor (EEN)
Prioritățile de bază ale ODIMM rămân a fi susținerea întreprinderilor mici și mijlocii prin toate programele sale, promovarea companiilor cu potențial de creștere, care implementează tehnologii moderne, inovații și sunt orietate spre internaționalizare.