Primul eveniment de brokeraj în domeniul Inovării în Eficienţă Energetică şi Energie Regenerabilă din RM
Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic (AITT) au organizat în data de 10 şi 11decembrie Workshopul "Inovarea în Eficienţă Energetică şi Energie Regenerabilă", evenimentul de Brokeraj în cadrul Proiectului ener2i.
Evenimentul a reunit partenerii proiectului (din 7 ţări), cercetători și companii din Republica Moldova, țările UE și țările asociate la programul UE Orizont 2020.
Scopul evenimentelor a fost de a oferi informații actuale despre energie și inovare. În plus, vizează facilitarea transferului de cunoștințe de la mediul academic la cel de afaceri, și la creșterea gradului de conștientizare a instrumentelor de comercializare pentru organizațiile de cercetare, start-up-uri, IMM-uri, și agenții de inovare.
Evenimentul de brokeraj ener2i a oferit o oportunitate pentru crearea parteneriatelor directe între reprezentanții mediului de afaceri și cel academic atât din Republica Moldova cât și din străinătate, în special din țările parteneriatului estic. Întâlnirile face-to-face au servit drept mijloc pentru a găsi potențiali parteneri, pentru a discuta noi idei de proiecte și de a iniția parteneriate de cooperare bilaterală, sau pentru proiecte comune în cadrul Programului Orizont 2020.
Proiectul ener2i a fost lansat în octombrie 2013. Scopul ener2i este de a accelera performanţele inovatoare, prin îmbunătățirea transferului de cunoștințe și sprijinul inovării în domeniul energiei regenerabile și a eficienței energetice. ener2i este un program vast de cooperare transnațională ce stimulează legătura dintre cercetare și inovare în țările PE Armenia, Belarus, Georgia şi Moldova, şi crearea unei cooperări durabile între actorii implicaţi în cercetare şi inovare din ţările UE și PEV. Mai multe informaţii despre proiect accesaţi aici.
Persoane de contact:
AITT- Igor Plamadeala
ODIMM- Olga Popa