FGCro2 editedO delegație din cadrul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderile Mici și Mijlocii (ODIMM) a efectuat o vizită de  schimb de experiență la Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM) din România. Vizita delegației reprezentanților Fondului de Garantare a Creditelor (FGC) din R. Moldova a avut drept obiectiv preluarea bunelor practici din experiența acumulată de omologii români privind procedurile de garantare implementate.
 
Pe parcursul vizitei, specialiștii ODIMM au fost familiarizați cu istoricul și misiunea Fondului Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, modul și schema de garantare pentru creditele acordate IMM-urilor, aspectele juridice  și modalitatea de executare a garanțiilor financiare acordate, precum și schema de garantare implementată în cadrul programului guvernamental ”Prima Casă”.FGCro7a edited
 
La rândul său, membrii delegației ODIMM au prezentat  experiența în gestionarea programelor de susținere a sectorului IMM, inclusiv și procedurile de garantare a creditelor implementate de FGC în R. Moldova.  
 
În acest sens, reprezentanții FNGCIMM au fost interesați de experiența ODIMM în domeniul gestiunii FGC și a programelor de suport pentru tineri, femei, emigranți, etc. Totodată, au exprimat speranța că atât FGC, cât și Ministerul de Finanțe din Republica Moldova vor prelua expertiza echipei din România fapt care va ajuta la îmbunătățirea proceselor de lucru. 
 
FGCro6a editedFNGCIMM din România are ca activitate principală emiterea de garanții și asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor și a altor instrumente de finanțare care pot fi obținute de întreprinderile mici și mijlocii din băncile comerciale românești.
 
FGC din Republica Moldova este gestionat de ODIMM. FGC este primul şi unicul  fond de garantare a creditelor creat din resursele bugetului de stat, care are drept scop susţinerea IMM-urilor pentru accesarea resurselor financiare. Garanția financiară emisă de FGC poate fi utilizată de IMM-uri pentru acoperirea necesității cu gaj a creditelor solicitate de la băncile comerciale.