ODIMM a participat la webinarul regional “Promovarea exporturilor și consolidarea legăturilor lanțului de aprovizionare în sectorul procesării produselor alimentare”,  în cadrul Programului de Competitivitate a OECD pentru Eurasia, implementat în Republica Moldova.

Evenimentul a avut drept scop prezentarea rezultatelor analizei efectuate pe parcursul anului 2019 și propunerea recomandărilor OECD pentru Republica Moldova de politici și a acțiunilor privind integrarea întreprinderilor din domeniul de procesare a produselor agroalimentare în lanțurile de distribuție la nivel național și internațional.

Directorul general ODIMM, Iulia Costin a reiterat importanța sectorului ÎMM în asigurarea dezvoltării economice a Republicii Moldova și rolul ODIMM în pregătirea producătorilor autohtoni pentru integrarea în lanțurile valorice globale

“ODIMM încurajează companiile în adoptarea standardelor de calitate, a soluțiilor inovatoare și de ecologizare, cu accent pe digitalizarea proceselor de producție. Concomitent cu programele deja existente precum: PARE 1 + 1, Femei în Afaceri, Fondul de Garantare a Creditelor, Start pentru Tineri, am inițiat noi instrumente de suport  care vor facilita integrarea ÎMM-urilor în lanțurile de valori globale și le vor ajuta să depășească barierele existente.  Totodată, pentru a încuraja integrarea companiilor moldovenești în lanțurile valorice globale, planificăm pentru perioada următoare să punem în aplicare noi acțiuni care au menirea de internaționalizare și susținere a dezvoltării inițiativelor de clustere în afaceri”.

 

Este de menționat faptul că din totalul beneficiarilor programelor de suport gestionate de ODIMM, mai mult de jumătate sunt companii din domeniul agroalimentar.

 

În cadrul webinarului, OECD  a prezentat un studiu de evaluare a egalității privind integrarea producătorilor autohtoni de produse alimentare în lanțurile valorice globale prin conexiunea acestora cu marii distribuitori care operează în Republica Moldova. Autorii studiului recomandă conturarea politicilor naționale în trei domenii strategice: (a) pregătirea procesatorilor agroalimentari locali pentru integrarea în lanțurile valorice globale, (b) facilitarea legăturilor între lanțurile de aprovizionare, întreprinderile procesatoare de produse alimentare și supermarketuri și (c) îmbunătățirea accesului ÎMM la piețele externe.

 

La ședința online au luat parte reprezentanți din Ministerul Economiei și Infrastructurii, instituțiilor de stat și factori de decizie din cele șase țări membre ale Parteneriatului Estic (Moldova, Ucraina, Georgia, Armenia, Azerbaidjan, Belarus), responsabili din lanțurile de distribuitori, experți internaționali, precum și reprezentanți ai Uniunii Europene, OCDE și altor organizații internaționale.