ODIMM studiază experiența Cehiei în domeniul antreprenorial
În perioada 18-21 septembrie o delegație din cadrul Organizației pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii întreprinde o vizită de documentare în orașul Praga, Republica Cehă. Timp de 4 zile specialiștii ODIMM și ai Incubatoarelor de Afaceri studiază experiența Cehiei în domeniul dezvoltării și promovării întreprinderilor mici și mijlocii, a programelor de suport pentru antreprenori. Misiunea de informare este realizată în cadrul proiectului „Susținerea IMM-urilor și creșterea capacității de export. Programul Aid for Trade – Republica Moldova”.
Ludmila Duca, Director economic ODIMM, a menționat că deplasarea în Praga este o inițiativă binevenită pentru preluarea experienței în domeniul dezvoltării sectorului IMM-urilor. “În Republica Cehă susținerea IMM-urilor este preponderent din partea statului, alocându-se fonduri considerabile pentru promovarea, dezvoltarea, sporirea competitivității acestora și orientarea spre export. Circa 2/3 din sursele de finanțare destinate pentru suportul sectorului, provin din bugetul de stat, fiind suplinite din surse alternative. Un rol important joacă fondurile europene, direcționate spre susținerea inovațiilor, tehnologiilor noi, instrumentelor alternative de finanțare a întreprinderilor private. Cehia implementează programe de sprijin antreprenorial: pentru tineri (start-up-uri), femei, afaceri de familie etc. Sunt susținute pe scară largă întreprinderile debutante. Experiența Cehiei în dezvoltarea antreprenoriatului poate fi preluată și implementată cu succes în R. Moldova”.
Daniela Dascaliuc, șef Direcție finanțarea IMM-urilor, a remarcat faptul că guvernul ceh acordă sprijin masiv sectorului antreprenorial. “Este îmbucurător faptul ca în R. Moldova se implementează programe similar cu cele din Cehia. În același timp, practica cehă se caracterizează prin focusarea pe grupuri țintă: femei tinere, mame cu copii, femei 50+; domenii strict delimitate: inginerie mecanică, energie termică, servicii de marketing, consulting, etc. În vederea promovării și dezvoltării antreprenoriatului ceh un loc aparte le revin activităților de instruire, incubare, de mentenanță precum și a schimbului de experiență cu alte țări. Aceste practice sunt binevenite și pentru antreprenoriatul autohton. Doar prin muncă asiduă, instruire, acumulare de experiență și preluare de bune practice depinde succesul IMM-urilor din țara noastră”.
Dionisie Camerzan, coordonator al Fondului de Garantare a Creditelor din cadrul ODIMM, susține că experiența Cehiei este sugestivă pentru Republica Moldova. “Fondul de garantare din Cehia, care activează ca instituție financiară bancară, a atins alt nivel de dezvoltare, garanțiile financiare devenind produse secundare pentru creditele oferite de fondul menționat. Schema individuală de garantare din Cehia se aseamănă mult cu cea implementată de ODIMM, atât la etapa de emitere, cât și la cea de executare. Următorul pas pentru dezvoltarea Fondului de Garantare a Creditelor, gestionat de ODIMM, ar fi implementarea schemei de garantare prin portofoliu,utilizat cu succes de către Fondul ceh. Este oportună o colaborare mai intensă cu băncile comerciale, care sunt partenerii importanți în susținerea IMM-urilor”.
Artur Nebunu, manager al Incubatorului de Afaceri din Cahul a reiterat că partenerii din Cehia au implementat o strategie de dezvoltare la nivel național foarte efectivă privind stimularea dezvoltării antreprenoriatului în regiuni. “Incubatoarele de afaceri din Cehia sunt private și există o concurență serioasă între companiile incubate. Această practică este oportună și pe viitor în R. Moldova pot apărea asemenea incubatoare”.
Programul Aid for Trade - Republica Moldova este finanțat de către Guvernul Republicii Cehe și implementat prin intermediul Asociației Întreprinderilor Mici și Mijlocii și Meșteșugarilor din Cehia. ODIMM beneficiază de suport în consolidarea capacităților în procesul de implementare a principiilor de suport a sectorului IMM și a îmbunătățirii caparităților de export a acestora.