Peste 40 de femei au semnat contracte de finanțare nerambursabilă cu Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în cadrul programelor naționale „Femei în Afaceri” și „Start pentru Tineri”.  Proiectele investiționale sunt co-finanțate de către UN Women cu suportul financiar din partea Guvernului Japoniei în cadrul Proiectului „Măsuri de răspuns la nevoile stringente ale femeilor și fetelor care sunt marginalizate sau se află într-o situație vulnerabilă, agravată de Coronavirus (COVID-19)”. Scopul proiectului este de a dezvolta abilități economice și sociale ale femeilor, în special din zonele rurale, pentru a putea reacționa la criza economică generată de actuala pandemie. 

Astfel, peste 70 la sută din proiectele investiționale urmează să fie dezvoltate în localitățile rurale, cele mai active fiind: Ungheni, Căușeni, Cahul, Orhei și UTA Găgăuzia.

Suma totală a finanțării nerambursabile oferită de ODIMM pentru aceste proiecte investiționale este de 6,32 mil. lei,  iar cea a co-finanțării din partea UN Women constituie 1, 19 mil. lei.

Potrivit, Directorului general ODIMM, Iulia Costin,  inițiativa de a susține  femeile defavorizate din localitățile rurale va distruge barierele cu care se confruntă acestea din cauza COVID-19.

„În acestă perioadă deloc ușoară, ODIMM și-a propus să susțină femeile defavorizate din localitățile rurale să dezvolte afaceri într-o economie lovită de pandemie. Astfel, în baza  parteneriatului cu UN Women și cu susținerea financiară a Japoniei vom  susține și vom încuraja femeile să-și realizeze abilitățile și potențialul lor în domeniul antreprenorial”. 

„Proiectul regional al UN Women este o nouă inițiativă în Republica Moldova care își dorește să contribuie la reziliența femeilor prin îmbunătățirea accesului acestora la noi surse de venit și oportunități de trai, precum și prin sporirea participării femeilor antreprenore la procesele de luare a deciziilor prin intermediul asociațiilor și rețelelor profesionale. Acest proiect este inițiat să raspundă la nevoile stringente ale femeilor și fetelor care sunt marginalizate sau se află într-o situație vulnerabilă, agravată de situația pandemică cauzată de Covid -19”, a subliniat Tatiana Dormenco, asistentă de programe în domeniul Abilitării Economice a Femeilor, UN Women Moldova. 

 Femeile antreprenoare vor dezvolta afaceri în domeniile:

Creșterea legumelor și salatelor în câmp protejat; cultivarea căpșunelor; producerea ciocolatei artizanale; prelucrarea lemnului / fabricarea de mobilei; servicii de proiectare peisagistică; prestarea serviciilor de agrement și turism,  organizarea tururilor și excursiilor cu ATV-urile; apiterapie; industria creativă și meșteșugărit; tehnologii informaționale și comunicații; fabricarea produselor textile; industria alimentară/ fabricarea produselor de panificație; creșterea puilor;  producerea lumânărilor, săpunurilor și produselor cosmetice; fabricarea produselor din carne, prelucrarea și conservarea peștelui; prelucrarea și deshidratarea fructelor și legumelor; fabricarea jucariilor și a mobilierului din lemn pentru copii.

În anul curent, ODIMM a oferit pentru 463 de femei finanțare nerambursabilă prin intermediul Programelor naționale „Femei în Afaceri”, „Start pentru Tineri”, „PARE 1+1” și „Instrumentul de susținere a Digitalizării IMM”.