ODIMM va susține dezvoltarea antreprenoriatului social în Republica Moldova
Crearea și dezvoltarea întreprinderilor sociale din Republica Moldova va fi susținută printr-un Instrument de suport de stimulare a antreprenoriatului social, care va fi implementat de ODIMM. Inițiativa a fost enunțată de către Directorul general, Iulia Costin, în cadrul celei de-a VI-a ediție a Conferinței Naționale pentru Antreprenoriat Social.
Noul program de suport la care lucrează ODIMM în comun cu Ministerul Economiei și Infrastructurii și partenerii de dezvoltare, are ca obiectiv susținerea dezvoltării a peste 100 de întreprinderi sociale, în special din mediul rural și angajarea a circa 30% de persoane din grupurile social vulnerabile.
Inițiativa are un scop social bine determinat, o misiune asumată prin care se urmărește generarea de impact benefic asupra oamenilor, mediului și comunității.
“Acesta va fi un Program prin intermediul căruia se dorește crearea unei societăți mai incluzive, utilizând instrumentele de business în soluționarea problemelor sociale. Noul instrument de suport antreprenorial va face parte dintr-o etapă complexă de dezvoltare a economiei sociale și a antreprenorialului social din Republica Moldova”, a evidențiat Iulia Costin.
Experiența Uniunii Europene arată faptul că 1 din 4 afaceri au statut de întreprindere socială. Antreprenoriatul social contribuie la creșterea incluziunii sociale, crearea de locuri de muncă, implicarea persoanelor aparținând grupurilor defavorizate în activități economice și facilitarea accesului acestora la resursele și serviciile sociale.