baw logoOrganizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii a înmânat, astăzi, 1 noiembrie, la Sângerei,  certificate de participare pentru 27 de antreprenoare din diverse domenii economice care au urmat programul de instruire antreprenorială realizat în cadrul proiectului “Business Academy for Women”, finanțat de Uniunea Europeană. 
 
Pe parcursul a 6 zile de instruire, desfășurate în incinta Incubatorului de Afaceri Sângerei, participantele la proiect au avut posibilitatea să se convingă dacă sistemul de management al întreprinderii pe care îl gestionează este unul bun sau necesită perfectări, să concluzioneze dacă costurile care sunt suportate pentru realizarea produselor sau serviciilor companiilor lor sunt justificate, dacă produsele sau serviciile răspund așteptărilor clienților, să învețe cum să acceseze noi piețe de desfacere prin asigurarea compatibilității produselor și serviciilor cu cerințele pieții externe. 
 
Avantajul programului de instruire constă în abordarea practică a subiectelor prin utilizarea exercițiilor și studiilor de caz reale inspirate practica cotidiană a mediului de afaceri.  
 
Rezultatul unei astfel de instruiri contribuie la dezvoltarea capacităților întreprinderilor gestionate de participantele proiectului și dezvoltarea unei culturi de cooperare între antreprenoare, crearea de rețele locale, regionale și naționale, colaborare și susținere între antreprenori.
 
Coordonatorii BAW au reiterat faptul că prin acest proiect se urmărește obținerea de noi competențe profesionale, precum și accesarea unui grant destinat dezvoltării capacităților de producere a întreprinderii.
“Unul din obiectivele Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii și a Uniunii Europene este dezvoltarea culturii antreprenoriale, anume acest obiectiv urmărim și prin intermediul proiectului „Business Academy for Women”, investim în dezvoltarea abilităților manageriale ale antreprenoarelor din Republica Moldova, pentru a contribui la formarea unei generații de antreprenoare care cu ușurință ar putea să activeze pe piața locală și cea internațională”, a menționat Ana Sochirca, managerul proiectului.a edited
 
Potrivit formatorului local “Asociația pentru promovarea antreprenoriatului”, femeile de afaceri au manifestat un interes sporit pentru obținerea de noi cunoștințe în domeniul extinderii pieții de desfacere, inclusiv pe piețele locale și majorarea vânzărilor. Totodată,  participantele s-au arătat interesate de inițierea unor parteneriate de lungă durată cu beneficiarele proiectului BAW și vor să aplice la componenta de granturi. 
 
Antreprenoarele au fost instruite conform următoarelor module: 
 
Training 1. Schimbările în marketingul întreprinderii în condițiile contemporane;
Training 2. Descrierea business proceselor din cadrul întreprinderii. Optimizarea business modelelor;
Training 3. Efectuarea operațiunilor de export-import. Avantajele exportului pentru Sectorul Întreprinderilor Mici și Mijlocii.
 
După încheierea componentei de instruire absolventele la program pot participa la concursul planurilor de afaceri unde 10 cele mai bune idei vor primi câte 6mii EURO pentru dezvoltarea afacerii.
 
Proiectul „Business Academy for Women” urmărește promovarea abilităților economice și sociale ale femeilor, inclusiv și ale celor din regiunile rurale, prin reducerea inegalității de gen și sporirea accesului acestora la resurse financiare, servicii, tehnologii inovaționale și oportunități de dezvoltare. BAW a fost inițiat în luna februarie curent și are o continuitate de 18 luni. În cadrul proiectului vor fi instruite cu titlu gratuit circa 300 de femei de afaceri din Republica Moldova cum să-și eficientizeze modelul de business şi să își orienteze companiile pe care le gestionează către extinderea pieței de desfacere, inclusiv export. La finele instruirii, vor fi selectate 10 femei antreprenori care vor beneficia de granturi a câte 6 mii euro pentru implementarea proiectelor.
 
În premieră pentru R. Moldova, în cadrul acestui Proiect este inclusă componenta PLATO inspirată din programul PLATO, care presupune transferul de cunoștințe de la antreprenorii experimentați către antreprenoarele care vor să crească, antreprenorii de succes au posibilitatea de ași împărtăși experiența și secretele reușitelor lor.
 
Proiectul este finanțat de către Uniunea Europeană (EU), implementat de către Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în parteneriat cu Centrul Internațional de Promovare a femeilor în Business (ICAWB).
 
Direcția Comunicare și RP ODIMM