Circa 100 de antreprenori vor fi instuiți timp de o lună de zile pentru a-și crește afaceri online de succes. Educația digitală se desfășoară prin programul de instruire „Digital Upgrade”, implementat de ODIMM în parteneriat cu Startup Academy.

În perioada 9 martie - 2 aprilie, reprezentanții mediului de afaceri care au aplicat la “Instrumentul de susținere privind digitalizarea ÎMM” vor beneficia de expertiză directă pentru ghidarea în procesul de migrare a afacerii în mediul online de la mentori cu experiență în marketing, comunicare, IT, logistică, etc.

Iulia Costin, director general ODIMM, a evidențiat importanța instruirii în domeniul digitalizării, având în vedere că acesta reprezintă viitorul afacerilor în condițiile actuale. „Digitalizarea oferă IMM-urilor oportunități importante de a îmbunătăți eficiența proceselor de producție și capacitatea de inovare în materie de produse și modele de afaceri, iar utilizarea e-comerțului și a tehnologiilor informaționale sporește în mod semnificativ competitivitatea acestora pe piață”.

Maria Nemciuc, manager de programe de antreprenoriat, TEKWILL, a declarat că: „dezvoltarea sectorului IT este foarte important, însă acesta nu poate crește fără sinergia cu companiile din alte domenii de activitate, care sunt consumatoare de produse IT”.

Beneficiarii cursurilor au fost repartizați, în baza unui chestionar de autoevaluare, în 3 niveluri, în funcție de gradul de digitalizare a afacerilor. Aceștea vor parcurge 5 module specifice pentru digitalizarea afacerilor: prezența online; planificarea e-comerțului; servicii pentru clienți; digitalizarea proceselor și transport și logistică în contextul comerțului electronic.

 

Instrumentul de susținere privind digitalizarea ÎMM a fost lansat în luna iunie 2020 cu scopul de a susține transformarea și dezvoltarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii pentru a valorifica potențialul inovativ și a facilita accesul companiilor pe piețele interne și externe. Până în prezent, 466 de companii au fost instruite, iar 180 au fost susținute financiar prin Granturi și Business Vouchere. Alte 99 de afaceri au fost înaintate spre finanțare în cadrul celui de-al 2-lea Apel de proiecte. Programul este finanțat din bugetul de stat, suplinit din fondurile Uniunii Europene și GIZ Moldova cu suportul financiar al Guvernului Germaniei, fiind implementat de către ODIMM în parteneriat cu GoOnline al Asociației COR, Programul Startup Academy dezvoltat de proiectul TEKWILL, cu susținerea USAID, Suedia și UK aid.