Proiectul Women in Business – noi oportunități pentru femeile antreprenor
Reprezentanta partenerului lider al proiectului,RalitsaZhekova, director executiv al Agenției Regionale pentru Antreprenoriat și Inovații din Varna, Bulgaria a menționat: “Înainte să lansăm acest proiect am constat că 52% din populația din zona Dunării este de sex feminin și doar 30% dintre acestea desfășoară activități antreprenoriale. Totodată doar 10% din femeile tinere, cu vârsta până la 34 de ani au curajul să lanseze o afacere și doar 2% dintre acesteasupraviețuiesc unei perioade de activitate de 42 de luni. Astfel, ne-am propus să lansăm acest proiect și să facilităm accesul femeilor la activitatea de antreprenoriat.”
“Tinerele antreprenor din Republica Moldova sunt foarte creative și tind să vină cu o nouă abordare a problemelor cu care se confruntă, au o gândire originală și sunt capabile să surprindă oamenii cu noi idei. Această constatare a fost realizată în rezultatul unui studiu din cadrul proiectului Women in Business”, a menționat Silvia Cangea, manager de proiect, ODIMM.
În perioada septembrie - octombrie 2018, 202 tinere femei din Republica Moldova au participat la sondajul online, în cadrul proiectului. Concluziile acestui studiu sugerează că 35% din tinerele femei se gândesc să deschidă o afacere și doar 15% intenționează cu siguranță să inițieze o activitate antreprenorială.În același timp, majoritatea tinerelor femei care studiază sau lucrează nici nu se gândesc să lanseze o afacere până nu vor fi sigure că au suficiente resurse financiare. Lipsa resurselor financiare este una din principalele bariere cu care se confruntă femeile în activitatea antreprenorială, urmată de lipsa abilităților antreprenoriale.
Proiectul “Women in Business - Promovarea antreprenoriatului în rândul tinerelor din regiunea Dunării" este cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (ERDF, IPA, ENI) în cadrul Programului Transnațional Dunărea 2014 -2020. Are o durată de implementare de 36 de luni și este implementat de un consorțiu format din 14 parteneri din 9 țări din regiunea Dunării: Austria, Bulgaria, Croația, Germania, Slovenia, Ungaria, România, Bosnia și Herțegovina și Republica Moldova.