Raionul Basarabeasca, la un pas de creare a Platformei Industriale Multifuncționale
Directorul general ODIMM, Iulia Costin a participat, astăzi, 10 martie, la ședința comună a reprezentanților APL Basarabeasca în vederea creării Platformei Industriale Multifuncționale. În cadrul ședinței, reprezentanții Consiliului Raional și ai Primăriei Basarabeasca au discutat conceptul dezvoltării acestei Platforme Industriale Multifuncționale (PIM) și au fost scos în evidență potențialul de dezvoltare economică a regiunii. Totodată, a fost efectuată o vizită la terenul destinat amplasării PIM, care urmează a fi delimitat în acest scop.
Directorul general ODIMM, Iulia Costin a menționat rolul dialogului și al conlucrării dintre reprezentanții APL în vederea fortificării eforturilor de dezvoltare economică și creare a PIM.
Reprezentanții APL au prezentat strategia de dezvoltare a regiunii, reiterând importanța dezvoltării antreprenoriatului și a creării locurilor de muncă.
Până la moment, administrația locală în comun cu ODIMM au examinat și parcurs pașii necesari pentru inițierea PIM, iar în timpul apropiat va fi semnat Acordul Memorandum trilateral de creare a PIM.
Menționăm că până în prezent ODIMM a semnat 7 Acorduri de Colaborare cu APL privind crearea PIM în raioanele Republicii Moldova.