În cadrul unei ceremonii organizate în incinta Summit Events & Conference Center din Chișinău, Serviciul Experți Seniori (SES) a celebrat cea de-a 1000-a misiune a experților voluntari în Republica Moldova. Misiunea jubiliară a adus vara aceasta know-how-ul german în firma Artbutique, amplasată în capitala Moldovei.  

La ceremonie au participat personalități de vază: Angela Ganninger, Ambasadoarea Republicii Federale Germania în Republica Moldova, a adresat cuvântul de salut și Președintele de Onoare al CCI, Gheorghe Cucu, a felicitat managerul firmei Artbutique.  În cadrul celei de-a 1000 misiune SES, producătorul de îmbrăcăminte pentru copii a invitat-o pe experta germană SES, doamna Eva Hillers, cu scopul de a-și îmbunătăți procesele de producție. Misiunea a avut un succes remarcabil.  

Ceremonia a fost organizată inclusiv cu scopul de a onora reprezentanții SES în Republica Moldova. În semn de recunoștință, ambasadoarea le-a înmânat distincții.  

SES activează în Republica Moldova din 1993. De oferta sa - medierea experților voluntari din Germania -  beneficiază în primul rând întreprinderile mici și mijlocii, instituțiile de formare profesională, dar și administrațiile publice locale. Sunt foarte solicitați experți din domeniul medical, prelucrarea lemnului și metalului, agricultură, industrie alimentară și textile.

Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului IMM este partener și reprezentant SES în Republica Moldova de 11 ani. Perioadă în care a promovat schimbul de experiențe și creștere durabilă a afacerilor din Republica Moldova.