97 de femei de afaceri din Moldova vor beneficia de finanțare nerambursabilă prin intermediul Programului național “Femei în Afaceri”, co-finanțat de Uniunea Europeană și gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii.

 

Câștigătoarele celui de-al 4-lea Concurs de proiecte investiționale au semnat astăzi, 16 ianuarie, contractele de finanțare nerambursabilă în sumă totală de 12,35 milioane de lei. Potrivit estimărilor, în urma realizării proiectelor investiționale vor fi create circa 230 noi locuri de muncă și vor menține 158 de salariați. Investițiile cumulative în economia națională vor constitui 18 milioane de lei.

 

Prezent la ceremonia de semnare a contractelor, ministrul Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi a  reiterat sprijinul statului în impulsionarea și dezvoltarea antreprenoriatului feminin.

 

Ministerul Economiei și Infrastructurii va depune în continuare eforturi orientate spre asigurarea unui mediu de afaceri atractiv și dezvoltarea instrumentelor de suport, precum și a infrastructurii antreprenoriale. Vom continua să încurajăm femeile să lanseze afaceri și să contribuie la dezvoltarea economiei Republicii Moldova”.

 

Iulia Costin, director general ODIMM, a subliniat că prin acest Program, ODIMM își propune educarea unei generații noi de femei antreprenor care să aducă plus valoare economiei naționale.

 

Programul Femei în Afaceri are un impact important în societatea noastră. Ne bucură faptul că tot mai multe femei doresc să-și întemeieze propriile afaceri, care vor contribui la creșterea economică și la crearea de noi locuri de muncă, în special, în zonele rurale. Totodată, prin implementarea Programului ne-am propus să susținem apariția pe piață a noi servicii și produse calitative, dar și inovative”.

 

Bugetul Programului național Femei în Afaceri” este suplimentat și de UE, care a permis majorarea numărului beneficiarelor de granturi cu afaceri deschide în zonele rurale.

 

„Abilitarea femeilor a fost întotdeauna cheia politicilor UE. Ne bucurăm că astăzi 97 de proiecte noi de investiții, conduse de femei, vor primi sprijin financiar prin programul național ”Femei în Afaceri”, co-finanțat de Uniunea Europeană. Multe idei de afaceri se vor materializa, contribuind la îmbunătățirea bunăstării sociale în țară", a menționat Boris Filipov, manager de proiect în cadrul Delegației UE în Republica Moldova.

 

Circa 49% dintre proiectele investiționale aprobate astăzi sunt din industria prelucrătoare (industria ușoară, prelucrarea și ambalarea produselor agricole, producerea suvenirelor cu motive tradiționale, reparația și producerea mobilei, crearea obiectelor tridimensionale, producerea nutrețurilor combinate, etc), alte 41%  își vor desfășura activitatea în prestarea de servicii (centre de dezvoltare digitală, limbi străine, școală de balet; IT, club sportiv de carting și cvadricicluri; saloane de frumusețe; centru kinetoterapie; servicii de curățenie), iar 10 la sută sunt din agricultură și zootehnie (apicultură, creșterea porcinelor, gâștelor, iepurilor, bovinelor, etc.).

 

Până în prezent, prin intermediul Programului Femei în Afaceri au fost selectate spre finanțare la Componenta de granturi mici 379 de proiecte investiționale. Valoarea maximă a finanțării nerambursabile în cadrul acestei componente este de 165.000 lei/beneficiar, care poate fi utilizată pentru achiziționarea articolelor de investiții și servicii de dezvoltare a afacerii.