Care controale asupra activității de întreprinzător vor fi efectuate chiar și pe durata stării de urgență?
Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis să instituie moratoriu, până în data de 30 mai 2021, asupra controalelor de stat planificate, efectuate la faţa locului, de către organele abilitate cu funcţii de control, în temeiul Legii privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător. Decizia a fost luată la reuniunea din 1 aprilie.
Totuși, moratoriul nu se aplică asupra controalelor efectuate de către:
✔ Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor;
✔ Agenţia Naţională pentru Sănătate Publică;
✔ Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică, în domeniul supravegherii energetice de stat;
✔ Inspectoratul pentru Protecţia Mediului - în privinţa fondului forestier, spaţiilor verzi, ariilor naturale protejate de stat, fondului geologic şi acvatic.
Totodată, Comisia a decis că în cazul în care o unitate economică, indiferent de tipul de proprietate şi formă de organizare juridică, încalcă regulamentele sanitare, măsurile de sănătate publică instituite prin deciziile Comisiei pentru Situaţii Excepţionale şi/sau hotărârile Comisiei naţionale extraordinare de sănătate publică, iar continuarea activităţii sale pune în pericol sănătatea publică, conducătorul subdiviziunii teritoriale a Agenţiei Naţionale pentru Sănătate Publică suspendă activitatea acesteia sau, după caz, a uneia dintre subdiviziunile acesteia, pentru perioada stării de urgenţă.
Amintim că, pe întreg teritoriul Republicii Moldova a fost instituită stare de urgență cu o durată de 60 de zile, începând cu data de 1 aprilie.
Sursa: bizlaw.md