În general, incapacitatea de a achita un împrumut din cauza unui impediment justificator sau a schimbării excepționale a circumstanțelor (vedeți Q1 și Q2) este dificilă de a fi justificată și demonstrată din motiv că lipsa mijloacelor financiare necesare pentru achitarea datoriei nu poate fi considerat drept temei de neexecutare sau suspendare a obligației de plată (indiferent de motivele care cauzează această lipsă de mijloace financiare). Având în vedere acest lucru, în situația în care întreprinderea ajunge într-un impas financiar, care în primul rând se datorează lipsei resurselor financiare din diferite motive (de ex. scăderea drastică a vânzărilor, respectiv și a venitului), înainte de a recurge la invocarea clauzelor de justificarea datorită unui impediment sau a schimbării excepționale a circumstanțelor, debitorul poate lua în considerare, în primul rând, următoarele soluții:

 

Soluția 1. Programul de subvenționare a dobânzilor

Acest instrument de ajutor a fost implementat prin Legea privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător şi modificarea unor acte normative nr. 60/2020 pentru o perioadă determinată de timp (valabilă până în decembrie 2020). În cadrul acestui program, statul și-a asumat obligația de a rambursa debitorilor dobânzile la împrumut plătite creditorilor. Dobânda pentru împrumut trebuie mai întâi plătită de către împrumutat și, ulterior, prin depunerea unei cereri către Serviciul Fiscal de Stat (SFS), aceasta urmează a fi restituită. 

 

Criteriile principale de eligibilitate:  

        – contractul de credit trebuie să fie încheiat în perioada dintre 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020 (această regulă nu se aplică producătorilor agricoli afectați de calamități naturale, care au dreptul de a beneficia de program indiferent de data contractului de credit);

       –  valoarea maximă de/a credit(elor) pentru care împrumutatul are dreptul la subvenționare, este egală cu suma cumulativă a plăților salariale declarate de împrumutat către SFS pentru perioada septembrie 2019 - februarie 2020; 

        – rata maximă a dobânzii nominale anuale eligibilă pentru subvenție este limitată la 8,76% în moneda națională și 4,40% în valută străină. 

Pentru a beneficia de program, împrumutatul trebuie să depună o cerere la Direcția generală administrare fiscală din zona sa de servicii (a se vedea: https://www.sfs.md/Adresetelefoanedecontactsiemail.aspx) sau la Direcția generală administrare contribuabili mari până la 31 ianuarie 2021. Cererea poate fi trimisă și prin e-mail, cu aplicarea semnăturii electronice calificate avansate. 

 

! Nota Bene:

Subvenția poate fi acordată pentru dobânzile plătite de împrumutat în perioada 1 mai - decembrie 2020 și se face numai în raport cu dobânzile aferente împrumuturilor acordate de băncile licențiate din Republica Moldova sau de organizațiile de creditare nebancare autorizate (OCN-uri). 

 

Soluția 2. Negocierea directă 

 Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF), a încurajat OCN-urile (ca recomandare, dar nu ca și regulă normativă) să reducă dobânda anuală efectivă calculată la împrumuturi cu cel puțin 5% pentru perioada de împrumut între 17 martie 2020 - 31 mai 2020 și, de asemenea, să nu se aplice penalități sau dobânzi pentru întârziere. Pe această bază, împrumutatul poate solicita renegocierea directă cu OCN-urile.

 

Soluția 3. Garanție financiară de la Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) în cadrul Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii (IMM)

Garanția financiară de către ODIMM în cadrul Fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri este un mecanism de emitere a garanțiilor financiare, orientat în mod specific către IMM-uri. 

Atunci când un IMM intenționează să contracteze un împrumut și nu dispune de suficiente resurse pentru a oferi garanțiile solicitate de bancă pentru rambursare, ODIMM poate interveni ca garant pentru a acoperi până la 80% din suma solicitată a împrumutului. De exemplu, dacă un IMM trebuie să împrumute 10 milioane MDL, dar nu are suficiente resurse pentru a satisface garanția, ODIMM poate oferi o garanție financiară de până la 8 milioane MDL în beneficiul împrumutatului (IMM-ul). 

Pentru a beneficia de acest program, întreprinderea trebuie să depună o cerere de împrumut la o bancă parteneră ODIMM (pentru mai multe detalii consultați https://www.odimm.md/ro/banci-partenere-fgc). Cererea va fi examinată de ODIMM și de bancă în termen de până la 5 zile lucrătoare.  

 

! Nota Bene:

În conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la organizarea, funcționarea şi utilizarea Fondului de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii aprobat prin Hotărârea Guvernului 828/2018, garanțiile financiare se emit în limitele Fondului de garantare a creditelor pentru IMM-uri. Din această cauză, ODIMM oferă garanții financiare pe baza principiului „primul venit, primul servit”, iar când limita fondului va fi epuizată, IMM-urile nu vor putea să beneficieze de program. Cu toate astea, Fondul de garantare a creditelor este suplimentat anual cu fonduri adiționale. Astfel, un IMM refuzat de ODIMM din motivul indicat mai sus poate aplica din nou pentru obținerea garanției financiare după ce Fondul va fi suplinit. 

 

Sursa: Extras din publicaţia “Consiliere juridică de urgenţă pentru IMM-uri”, elaborată de Consiliul economic pe lângă prim-ministrul și susținută de Fondul de Impact BERD pentru Micile Afaceri.