A revenit definitiv acasă, însă nu cu „mâna goală”. Veronica Cernogal din satul Copăceni, raionul Sângerei a muncit împreună cu soţul, timp de zece ani, peste hotare. Dorul de ţară, însă, a fost mai presus decât orice venit, oricât de consistent ar fi acesta. Astfel, s-a întors la locul de baştină cu ideea de afacere pe hârtie, iar astăzi aceasta este realitate.

După ce a activat într-o zonă de agrement din afara ţării, Veronica a decis să lanseze una asemănătoare în raion. Astfel, acum doi ani, şi-a înfiinţat propria întreprindere care oferă servicii agroturistice în regiune în perioada sezonului estival. E vorba de piscină, foişoare şi un bar.

Recunoaşte că drumul spre construirea visului ei aici, acasă, a fost dificil, dar a meritat efortul. Iar sprijinul financiar  accesat din partea UE  prin intermediul Programului „Femei în Afaceri”, gestionat de ODIMM, a fost o motivaţie în plus pentru a depăşi orice obstacol. Grantul primit a fost utilizat pentru procurarea utilajelor în bucătăria zonei de agrement. Fără acest suport, declară femeia, achiziţia probabil că nu ar mai fi fost făcută. Tot din grant, antreprenoarea  şi-a promovat afacerea în mediul online, astfel încât a avut clienţi nu doar din Sângerei, dar şi din localităţile din raioanele Bălţi, Edineţ, Orhei şi chiar din Ucraina.

Datorită susţinerii europene, a reuşit să ofere cetăţenilor din regiune un spaţiu modern pentru desfăşurarea petrecerilor şi evenimentelor private.

Pandemia cauzată de Covid-19 a fost, însă, un moment cu adevărat critic pentru Veronica Cernogal, având în vedere că domeniul agroturistic a fost unul dintre cele mai afectate în această perioadă. E pregătită să învingă provocările ce apar în cale. Mai mult, intenţionează să lanseze şi servicii pentru perioada rece a anului pentru a diversifica, astfel, activitatea şi a oferi clienţilor săi tot  confortul chiar la ei acasă.

 

 

Programul „Femei în Afaceri” a fost lansat în toamna anului 2016, având ca obiectiv promovarea abilităţii economice şi sociale a femeilor din zonele rurale prin reducerea inegalităţii de gen, creşterea şi dezvoltarea afacerilor, schimbarea percepţiei inovaţionale, sporirea accesului la resurse, servicii şi tehnologii. Programul este finanţat din bugetul de stat şi cofinanţat din fondurile UE.