Afacere iniţiată din dorul pentru familie şi patrie
Dorul de a reveni acasă a dat naştere unei idei de afaceri. Soţul Olesei Viscun din satul Rezina, raionul Ungheni munceşte de ani buni peste hotare. Îşi doreşte, însă, un viitor mai bun în ţara natală. Astfel, a decis împreună cu soţia să construiască o crescătorie de iepuri. Dorinţa bărbatului este de a investi într-un viitor mai bun acasă pentru a fi alături de familie.
Soţii Viscun au fost inspiraţi de istoria de succes a Doinei Izman, o tânără care la doar 18 ani şi-a iniţiat propria afacere cu scopul de a-şi readuce tatăl acasă de peste hotare.
Olesea Viscun a pornit drumul spre lansarea afacerii de una singură, soţul muncind în continuare pentru a asigura investiţiile care urmează a fi făcute. Partener în crearea afacerii i-a fost ODIMM, oferindu-i finanţare europeană prin intermediul Programului „PARE 1+1”. Grantul a fost utilizat pentru procurarea materialelor de construcţie necesare în finisarea imobilului, precum şi achiziţionarea cuştilor pentru iepuri.
Olesea combină job-ul de profesoară cu noul statut de antreprenor. S-a pregătit pentru noua provocare urmând cursuri de instruire în cadrul mai multor Programe ODIMM. Mai mult, a participat şi la un training unde a învăţat metodele de creştere şi îngrijire corectă a iepurilor. I se pare o muncă grea şi anevoioasă, însă, datorită susţinerii din partea UE, calea spre succes pare mai aproape.
Pandemia a fost o provocare pentru Olesea Viscun, ea aflându-se la începutul afacerii. A trecut prin mai multe momente de ezitare, crezând că va opri businessul chiar înainte de a-l începe, dar le-a depăşit, motivaţia ei fiind că o astfel de activitate poate deveni chiar mai profitabilă pe timp de criză.
Acum, antreprenoarea este gata să îndeplinească visul soţului său, acela de a avea o mică afacere în sânul unei familii reîntregite.
Programul de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1” funcţionează în baza regulii „1+1” - fiecare leu investit din remitenţele candidatului este suplinit cu un leu în formă de grant din cadrul programului. Beneficiari de granturi pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova care muncesc peste hotare şi rudele lor de gradul I. Programul este finanţat din bugetul de stat şi cofinanţat din fondurile Uniunii Europene.