Afacere inspirată din dragostea de vatră strămoşească
Văile şi peisajele rustice pe lângă care a copilărit au fost sursă de inspiraţie pentru Elena Lazareva din Vorniceni, Străşeni pentru a lansa o afacere în domeniul turismului. Fiind contabilă de meserie şi având şi o pasiune pentru tradiţie şi frumos, a decis să combine aceste două laturi pentru a da naştere unei noi activităţi.
Mai exact, în 2019, femeia a iniţiat business planul unui traseu turistic conectând 4 localităţi vecine. Ideea îndrăzneaţă a prins contur, deşi proiectul e încă la jumătate de drum. Antreprenoarea a reuşit să construiască un muzeu în satul de baştină Vorniceni, care găzduieşte, în prezent, evenimentele culturale din regiune.
Locul şi-a căpătat numele de Vatra Dumeniului, şi asta pentru că, se spune, pe vremea lui Alexandru cel Bun aici se aflau aşezările oamenilor, numite „dumenii”. Astfel, antreprenoarea şi-a propus să nu ignore istoricul zonei, ba din contra, să-l valorifice. Mai mult, Elena a adunat de la consăteni lucruri vechi moştenite de la părinţi, bunici, strămoşi. Perne, prosoape, covoare tradiţionale, veselă din lut sunt printre exponatele care pot fi admirate la muzeul din Vorniceni. Visul Elenei Lazarev a prins culoare datorită finanţării europene din cadrul Programului „Femei în Afaceri”. Grantul i-a permis procurarea unui lazer de gravare modern, imprimantă 3D şi un compresor de vopsire, cu ajutorul cărora se vor confecţiona suvenire, care vor fi puse, ulterior, la dispoziţia turiştilor.
Sprijinul financiar din partea UE este unul consistent, declară Elena Lazareva, fără acesta, ideea ei de afaceri ar fi rămas doar pe hârtie. Femeia intenţionează să aplice şi la alte instrumente de suport susţinute de Uniunea Europeană pentru a-şi duce la bun sfârşit business planul. În 2021, antreprenoarea îşi propune să construiască căsuţe pentru cazare şi o scenă pentru desfăşurarea evenimentelor în aer liber. Până atunci, Vatra Dumeniului este deschisă oricând pentru vizitatori.
Programul „Femei în Afaceri” a fost lansat în toamna anului 2016, având ca obiectiv promovarea abilităţii economice şi sociale a femeilor din zonele rurale prin reducerea inegalităţii de gen, creşterea şi dezvoltarea afacerilor, schimbarea percepţiei inovaţionale, sporirea accesului la resurse, servicii şi tehnologii. Programul este finanţat din bugetul de stat şi cofinanţat din fondurile UE.