Gestionează o afacere ecologică. Călin Harti din oraşul Sângera a preluat activitatea de producere a ambalajelor de la tatăl său, ca ulterior, să suplinească linia de producere cu ambalaje ecologice.

Călin îşi făcea studiile în jurisprudenţă pe când tatăl său l-a familiarizat cu activitatea companiei pe care o avea. Se implica parţial în afacerea de familie până când în 2013 a preluat în totalitate statutul de fondator şi administrator al întreprinderii. Dacă până atunci, activitatea de bază era producerea ambalajelor pentru conserve, tânărul antrepreprenor s-a orientat către o nouă direcţie. Mai exact, a lărgit gama de produse începând cu fabricarea cutiilor şi a pungilor ecologice din hârtie şi carton.

În prezent, compania tânărului furnizează ambalaje agenţilor economici din ţară din diferite domenii de activitate, începând de la cele mai mari companii până la cei mai mici producători. Numărul clienţilor a crescut odată ce întreprinderile din Republica Moldova au început să conştientizeze importanţa adoptării unui model de afacere prietenoase mediului, implementând conceptul de ambalaje ecologice.

Criza provocată de COVID-19 a fost o provocare pentru fiecare întreprindere, însă, în cazul lui Călin Harti aceasta a fost depăşită mai uşor. Chiar în plină pandemie, antreprenorul a semnat cu ODIMM contractul de finanţare nerambursabilă în cadrul Programului  „PARE 1+1”. Prin intermediul grantului, a procurat un utilaj de tipărire versografică multicolor şi un mecanism de tăiere automată, care i-au permis optimizarea şi automatizarea proceselor de lucru. Ulterior, achiziţionarea acestora a contribuit la creşterea capacităţii de producere, lărgirea gamei de produse, precum şi mărirea numărului de angajaţi. Astfel, compania lui Călin Harti continuă să se dezvolte, indiferent de circumstanţe.

 

Programul de Atragere a Remitenţelor în Economie „PARE 1+1” funcţionează în baza regulii „1+1” - fiecare leu investit din remitenţele candidatului este suplinit cu un leu în formă de grant din cadrul programului. Beneficiari de granturi pot fi cetăţeni ai Republicii Moldova care muncesc peste hotare şi rudele lor de gradul I. Programul este finanţat din bugetul de stat şi cofinanţat din fondurile Uniunii Europene.