A știut dintotdeauna ce meserie va avea când va deveni adult. Mihaela Neagu din satul Pașcani, raionul Cahul, din copilărie, avea o pasiune aparte pentru coafuri. Astfel, de mică și-a ales vocația. Ajunsă la adolescență în momentul în care trebuia să aleagă ce studii să urmeze, nici nu a mai stat pe gânduri. Apoi, treptat a început să presteze servicii de frumusețe.

 Atunci când faci ce-ți place, nici nu simți că lucrezi. E și despre Mihaela Neagu care oferă o gamă largă de servicii de frumusețe pentru femei. Și anume: frizerie, manichiură, pedichiură, cosmetologie. În prezent, face toate aceste lucruri acasă, dar dorința ei cea mare e să aibă propriul salon. Iar atunci când crezi în vise, acestea se îndeplinesc. Tânăra este participantă a proiectului Parteneriatul Local de Ocupare Cahul, iar prin intermediul grantului din cadrul Programului “Start pentru Tineri” va reuși șă-și amenajeze spațiul de lucru. Mai mult, Mihaela fiind tânără mămică, a luat în calcul și acest aspect care va reprezenta un avantaj pentru clientele sale. Astfel, intenționează să amenajeze în salon și un colț de joacă pentru cei mici. 

Afacerea tinerei e amplasată chiar în localitatea sa de baștină, iar clienții țintă sunt din trei sate apropiate, precum și din orașul Cahul, dar și de peste Prut. Tânăra spune că se bucură de un număr mare de femei care îi aleg serviciile. Mai cu seamă că oferă și prețuri rezonabile. O altă strategie de-a antreprenoarei e că organizează concursuri. Pentru fiecare serviciu ales, de al doilea beneficiezi gratis. Femeia spune că salonul ar fi o mare realizare pentru familia lor. Iar participarea în cadrul proiectului le va aduce realitatea frumoasă la care visează demult. E suficient doar să crezi în ceea ce vrei să faci, spune Mihaela.

 

Implementarea proiectului investițional a fost posibilă în rezultatul cooperării dintre Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM) și Organizația Internațională a Muncii (ILO). Ca urmare a acestui Parteneriat Local de Ocupare au fost susținute financiar 11 afaceri inițiate de tinerii  și femeile din raionul Cahul.