Tatiana Puga, Credem ECO: Prin promovarea și susținerea antreprenoriatului social putem asigura o creștere esențială a economiei
Tatiana Puga este director la întreprinderea „Credem Eco” SRL din municipiul Bălți. Întreprinderea a fost fondată la 6 februarie 2019 de către Asociația Femeilor de Afaceri din municipiul Bălți cu susținerea Primăriei Bălți și cu suportul financiar al Uniunii Europene, Suediei și A.O Glode din Norvegia. Aici activează persoane din categoriile defavorizate, inclusiv persoane cu dizabilități, practicând astfel antreprenoriat social.
„Credem Eco” prestează servicii de catering și confecționarea produselor textile, în scurt timp urmează să lanseze și o secție de patiserie. De asemenea, compania planifică să se extindă prin prestarea de servicii IT, confecționarea articolelor din lemn, carton, astfel oferind mai multe locuri de muncă persoanelor defavorizate.
„Serviciile de catering oferite de către compania noastră diferă mai întâi prin utilizarea materiei prime de calitate, și respectiv asigurarea calității produselor fabricate, și în al doilea rând abordarea diferită în relația cu clienții.”
Fiind o întreprindere socială, „Credem Eco” oferă locuri de muncă persoanelor din categoriile defavorizate, organizează stagii de practică pentru tinerii cu dizabilități, de asemenea, în curând, planifică să ofere prânzuri calde persoanelor în vârstă.
„Ne-am propus să devenim o Întreprindere Socială de Inserție, așadar oferim locuri de muncă pentru persoanele cu dizabilități. Oferim oportunități de Internship pentru tinerii cu dizabilități, iar în scurt timp planificăm să oferim prânzuri calde pentru bătrânii singuri.”
Prin activitatea socială pe care o desfășoară, compania rezolvă probleme ale societății, angajează persoane cu dizabilități, susțin bătrânii, etc.
„Antreprenoriatul social pentru mine înseamnă în primul rând posibilitatea de a contribui la respectarea drepturilor egale la muncă pentru toate categoriile de populație. În al doilea rând, asigurăm durabilitate Asociației Femeilor de Afaceri din municipiul Bălți care este fondatorul întreprinderii”, spune Tatiana Puga.
Tatiana Puga speră că, într-o perioadă scurtă, în Republica Moldova vor fi create mai multe întreprinderi sociale ce vor rezolva diverse probleme sociale.
„Prin promovarea și susținerea antreprenoriatului social putem asigura o creștere esențială a economiei, în special în localitățile rurale care va duce la îmbunătățirea calității vieții populației din Republica Moldova.”
Pentru Tatiana Puga și „Credem Eco”, antreprenorii sociali sunt adevărați eroi ai societății, întrucât reușesc să depășească probleme esențiale ale societății.
„Consider că antreprenorii sociali sunt eroi ai societății. Cunosc din practică cât de greu este să lansezi o afacere socială, dar și mai greu este să o menții și să o dezvolți atunci când lucrezi în aceleași condiții ca și o afacere clasică, dar randamentul persoanelor cu dizabilități este cu mult mai mic.”
Campanie inițiată și susținută de Proiectul transnațional Finance4SocialChange, cofinanțat din fondurile Uniunii Europene (FEDER, IPA, ENI). Scopul proiectului este promovarea impactului social și stimularea dezvoltării companiilor interesate de soluționarea problemelor comunitare. ODIMM este partener, alături de alte 19 instituții din 15 țări din regiunea Dunării.