Principalele obiective urmărite de Program sunt:

v promovarea dezvoltării industriilor cu valoare adăugată înaltă în cadrul unui ecosistem de inovare amplu, alcătuit din părți interesate cooperante care reprezintă Guvernul, ÎMM, societatea civilă, mediul academic, instituțiile financiare și partenerii de dezvoltare locali și internaționali;

v accelerarea implementării economiei digitale, circulare și ecologice prin intermediul progresului tehnologic, pentru a crea locuri de muncă atractive, pentru a spori competitivitatea economică și pentru a proteja ecosistemele naturale;

v atragerea investițiilor pentru start-upurile cu potențial de creștere scalabilă în sectoarele și industriile vizate și de export a acestora;

v instituirea unui mecanism alternativ de finanțare a inovării și dezvoltării afacerilor pentru start-upurile cu potențial înalt în domeniul inovării digitale, tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, tehnologiilor ecologice și producției sustenabile.

Carton Startup

Finanţarea nerambursabilă oferită prin intermediul Programului este de maximum 80% din suma proiectului investiţional, dar nu va depăşi suma maximă de 500.000 MDL iar contribuția proprie va fi minim 20%.

Programul are  trei componente de finanțare tematică:

1) inovare digitală – idei și metode inovatoare care conduc la dezvoltarea de produse, servicii și/sau modele de operare digitale sau electronice;

2) tehnologie verde – progrese în domeniul cercetării și dezvoltării care conduc la noi produse și servicii tehnologice, menite să înlocuiască materialele, mașinile, procesele și sistemele care generează rezultate negative pentru mediu;

3) producție sustenabilă – dezvoltarea de procese, practici și aplicații inovatoare care să transforme modelele existente de producție industrială pentru a promova circularitatea resurselor.

Programul de Susținere a Inovațiilor Digitale și Startup-urilor Tehnologice are drept obiectiv acordarea finanțării nerambursabile întreprinderilor mici și mijlocii inovatoare și start-upurilor pentru produse și servicii în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, tehnologii noi, în scopul stimulării cercetării și dezvoltării în domeniul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor, prototipării și inovării în domeniul producției industriale durabile și al tehnologiilor ecologice.

Aprobat prin Hotărârea Guvernului nr 243 din 13-04-2022

Image
Image